Când politica îți afectează direct viața

Când ne uităm la tv la anunțurile politicienilor, de obicei le privim cu detașarea omului care își spune “Eh, eu sunt prea mic pentru jocurile lor. Oricum, pe mine nu mă afectează măsurile pe care le iau ei”. Până te afectează. Grav. Să vă povestesc ce am pățit eu. 

Am scris aici că această criză ne-a prins cum nu se poate mai prost. Eu am terminat indemnizația de creștere a copilului și nu am un venit fix, pentru că am decis să-mi deschid propria afacere. La fel și Mihai, el are studioul foto, dar e destul de afectat de izolarea asta impusă de autorități. Și aud la știri că Guvernul a dat o ordonanță, OUG 32, prin care ”Indemnizaţia pentru creşterea copilului se plăteşte pe toată perioada stării de urgenţă chiar dacă copilul a împlinit 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap) ori urmează să împlinească vârsta în această perioadă.” O speranță mi-a înmugurit în suflet, zic “stai să vezi că are statul grijă de noi”. 

Și scriu un email la asistența socială de la noi de la țară, la Tîrgșoru Vechi. Da, au mail oamenii, nu fiți răi 😂 Doar că habar n-aveau fetele alea(șoc!) și mi-au zis să scriu la AJPIS Ploiești. Zis și făcut. 

În mai puțin de o oră (șoc, din nou!) m-a sunat o doamnă foarte amabilă căreia i-am explicat că Vladimir face 2 ani pe 14 aprilie, că mie teoretic mi-a expirat indemnizația pe 15 martie, urmând ca, de la această dată, Mihai să ia indemnizația pentru luna tatălui, pentru care a depus deja actele. Femeia a înțeles situația și m-a rugat să o las o oră să se intereseze. M-a sunat repede și mi-a spus că nu pot beneficia în continuare de indemnizație pentru că mi-a expirat pe 15 martie, iar starea de urgență a fost instituită pe 16 martie 🤦‍♀️

Țineți minte că vinerea, pe 13 martie, a ieșit Iohannis la tv și a anunțat că de luni România intră în stare de urgență? Da, urgența nu era atât de mare vineri, dar după două zile ar fi fost 🤦‍♀️ Sau poate îi era prea silă să mai stea vinerea la serviciu și pentru chestiunea  asta. Și iată cum o decizie aparent nesemnificativă îmi afectează familia direct. 

Doamna de la AJPIS a spus că e posibil să beneficieze Mihai de o prelungire – mai aștepta niște reglementări, dar el o să ia venitul minim garantat, care abia ne acoperă o rată la bancă. Eh, tot ar fi bine să îi luăm și pe ăia. Vorba aia: bine că luăm și că nu dăm! 

Și apropo de dat bani, vreți să vă mai povestesc o întâmplare recentă? Dacă nu vreți, puteți să închideți articolul și gata 😁

Acum vreo 2 luni, primesc un mesaj pe Spațiul Privat Virtual – adică un fel de cont la ANAF, că în 14 zile mi se pune poprire pe cont dacă nu plătesc o datorie de 4000!!! de lei. Să-mi stea inima, nu alta! Scria acolo că nu plătisem impozitul pe venit și CAS-ul pentru veniturile din 2018! N-are cum, zic, am depus toate actele la dosarul de indemnizație, nu mi-a zis nimeni că am vreo datorie. Îmi iau toate actele(contracte, adeverințe, anexe) și mă duc la ANAF, pe Democrației. 

Intru, îi arăt unei doamne poprierea și ea mă întreabă: “A, vreți să plătiți, nu?” Nu, doamnă, nu vreau să plătesc nimic, ce-aveți? Îi explic situația, iese din birou să se intereseze. Vine după vreo 10 minute și îmi zice că angajatorul nu a plătit. Doamnă, zic, am adeverința cu tot ce a plătit angajatorul, uitați, a plătit. 

Iese iar. Vine după alte 10 minute. “Da, a plătit, dar banii nu au ajuns la noi. Știți cumva unde i-a depus?” Blank total, eram șocată de ce îmi spusese. Îmi și imaginam cum TVR, că despre acest angajator e vorba, luase sacoșa mea cu bani, s-a dus cu ea la ANAF, dar a pierdut-o prin birouri. 

Aude discuția un coleg, se oferă să deslușească misterul. Tocmai cumpărase un cozonac, pe care îl împărțise cu tot biroul, și se simțea atât de darnic, încât a vrut să rezolve situația. 

Și aștept… și aștept… în timpul ăsta observ cum în camera de 20 mp erau 7 birouri, sufocate de dosare, hârtii și calculatoare – piese de muzeu. O doamnă nu știa din ce localitate era un domn căruia trebuia să îi pună poprire și căuta prin acte să afle. A găsit o pistă, depusese ceva documente prin septembrie. A cerut registrul din septembrie – un caiet studențesc – dar nu era acolo. Dă-i și caută alt caiet cu înregistrări, care nu era pe nicăieri. Îmi venea să îi zic: doamnă, dați-mi mie numele că îl găsesc pe Facebook în 30 de secunde! 

Vine domnu’ cu cozonacul și mă întreabă dacă am depus declarația 200. Da, zic. ”A, păi nu cred că trebuia. Haideți să vorbim cu un coleg care se ocupă de asta”. Merg în alt birou, apoi în altul, de fiecare dată povestind ce am pățit. Ajung, după vreo 2 ore de când intrasem în clădirea ANAF, la șefa de birou. Mi-am dat seama că era șefă după respectul exagerat pe care i-l arăta toată lumea. Plus că avea cel mai nou calculator din toate camerele. 

Îi povestesc din nou și ei toate cele. Femeia chiar ok. Chiar părea că știa ce vorbește. “Păi, nu mai trebuia să depuneți declarația 200, că a plătit angajatorul pentru dvs. De ce ați depus-o?“, m-a certat. Păi, am primit înștiințare de la ANAF că trebuie să o depun! “A, sunt generate automat, trebuia să ne sunați și să ne întrebați!” Păi, v-am sunat și o doamnă mi-a spus cum să o completez. Șah mat! 

Pe scurt, am revenit acasă, am depus online altă declarație 200, rectificativă, și m-am întors cu ea printată la șefa, a doua zi. “Bun, mergem cu ea la colega mea(prima la care fusesem) și îi explic exact ce e de făcut ca să nu vă pună poprire până se procedează declarația“. Doar că doamna nu era în birou. Ups! Și aștept lângă șefa, să vină angajata. Și stau, și stau. După vreo jumătate de oră, deja nervoasă, șefa se duce să o caute. Tocmai intrase în birou, deci fusese plecată în timpul serviciului! Ha! Și-a luat o mega săpuneală de la șefa, care i-a spus, pe un ton amenințător, că dacă îmi pune poprire pe conturi o să știe exact cine e de vină! Mu ha ha ha ha! 

Hai, mă, că nu avem cu să ne plictisim în România! Nici măcar în izolare!

2 Replies to “Când politica îți afectează direct viața”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *