Vladimir, o pisică și un câine

I-am luat lui Vladimir un cățel. Mă rog, Mihai a venit cu el acasă, la începutul lui august(video aici). Avea două luni și un pic. Îl cheamă Spot, e salvat de o prietenă de pe stradă, din București, iar noi l-am adoptat cu mare bucurie. A intrat în familia noastră din care mai face parte și o pisică, Mitzy, și ea rătăcită pe străzi, când am găsit-o, acum aproape 7 ani! Așadar, Vladi va crește printre animăluțe, exact cum mi-am dorit. Asta pentru că eu, când eram mică, le ceream mereu părinților un animal de companie. N-au vrut. Au zis că animalele nu sunt făcute să stea la bloc.


Se împacă animalele și copiii mici?

Cu Mitza a fost o întreagă discuție după ce am rămas însărcinată. Multă lumea îmi sugera să nu o mai țin în casă, că îmi poate afecta sarcina(am scris aici despre asta). Și, în niciun caz, să nu o țin în preajma copilului, că poate inhala păr și îi ajunge la plămâni. Știți mitul ăsta, nu? 🙄 ”Părul de animale este aproape identic cu cel uman, având aceeaşi compoziţie chimică şi fiind făcut dintr-o proteină numită keratină. Aceasta nu poate fi digerată de om (de nici un mamifer, de altfel). Astfel, ca urmare a rezistenţei la acţiunea enzimelor digestive, în cazul în care este înghiţit, părul este eliminat în scaun. Şi ar fi nevoie de smocuri întregi de păr înghiţite pentru a se face ghem în stomac şi pentru a bloca tractul digestiv. Şi nu, firele de păr nu pot ajunge altundeva decât în stomac. În cultura populară există multe poveşti de persoane care au fost la un pas de moarte din cauza unui fir de păr care le-a ajuns în plămâni, ficat sau creier. Şi ceva adevăr există în spatele acestor poveşti. Doar că este vorba despre un parazit care îşi face drum spre aceste organe şi care poate fi luat de pe blana animalelor nedeparazitate, şi nu despre firul de păr efectiv.” Am pus explicația asta rapid aici, ca să scăpăm de teama asta. Ne spălăm pe mâini de fiecare dată după ce am pus mâna pe animăluțe, care sunt deparazitate și vaccinate la zi.
Citeam un studiu făcut pe aproape 600 de tineri, care a relevat faptul că expunerea precoce la pisici și câini îi împiedică pe cei mici să dezvolte alergii mai târziu în viață. Beneficiile de ordin psihologic sunt și mai multe: un copil care învață să aibă grijă de animalul său, să-l trateze cu blândete și răbdare, are șanse mari să învețe să-și trateze semenii în același fel. De exemplu, Vladimir o să învețe să împartă jucăriile, pentru că Spot îi ia tot din mână 😂

Cu pisica a crescut în casă, uneori dormeau în același pat. Mi-aduc aminte că Mitzy nu a stat în aceeași cameră cu Vladimir în primele două luni. Aștepta la ușă și nu voia să intre. A prins curaj apoi și îmi ținea de urât nopțile, când alăptam. În plus, e o piscă docilă, îl lasă pe pitic să o tragă de coadă, de mustăți și stă, uneori(când are ea chef, adică), și la mângâiat.
Cu Spot e altă discuție. Cățelușul ăla mic și drăguț adus de Mihai acasă a crescut mult într-o lună și, de bucurie, îl doboară de copil când vrea să se joace cu el. Trebuie să fim foarte atenți, pentru că e foarte energic și jucăuș, și nu știe încă ce are voie și ce nu. Dar, cu răbdare, multă răbdare, suntem siguri că o să fie bun prieten cu Vladimir. Piticul a prins încredere și vrea, acum, chiar să îl plimbe cu lesa! 😂

Cred că pozele vă vor spune mai multe decât mine, așa că vă invit să vedeți galeria de mai jos.

Voi cum vedeți relația copil mic-animale?

Nu uitați că pe mine mă găsiți pe Facebook și Instagram. Sunt foarte activă pe InstaStory!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *