Am făcut ceva ce îmi doream de mult timp: mi-am pus oasele la loc!

Știți clipurile alea care circulă pe net, cu medici care ”pârâie” oasele oamenilor și le îndreaptă coloana? Cum ar fi ăsta. Eh, întotdeauna mi-am dorit să merg și eu la un chiropractician care să mă scape de durerile de spate, care s-au accentuat în timpul sarcinii și, mai ales, după ce am născut. Mi-aduc aminte că mă trezeam brusc, noaptea, să fug să alăptez, și când mă ridicam din pat simțeam cum mă doare fiecare vertebră, fiecare mușchiuleț al spatelui. Înghițeam în sec și mergeam mai departe.
Mari probleme am și cu gleznele, pe care le-am avut luxate în tinerețe, dar care mă dor constant, iar uneori se umflă și mă obligă să stau cu gheață pe ele, ca să îmi mai treacă disconfortul.
Văzând toate astea, Mihai a găsit pe Facebook un chiropractician chiar în Ploiești și ne-a programat pe amândoi, fără să mă mai întrebe. Asta ca să nu-mi dea ocazia să refuz, de teamă.
Azi dimineață ne-am prezentat la cabinetul omului și eu am urcat prima pe masa de masaj. Am început cu o încălzire, adică un masaj profund, taaare bun, apoi mi-a încălzit și răcit spatele cu niște ”prosoape” speciale, iar apoi a trecut la treabă. Mi-a aliniat coloana, iar când a ajuns în zona cervicală a fost concert de ”pârâit”. Pare înfricoșător, dar pe mâinile unui profesionist nu e deloc periculos. Mi-a aliniat apoi gleznele, genunchii, umerii. Când a terminat, am simțit, pentru prima dată după muuult timp, că nu ”mă mai ține” coloana. E un sentiment ciudat, parcă mă obișnuisem cu durerea aia constantă.
Mi-a sugerat să slăbesc câteva kilograme, pentru a mai ”ușura” din greutatea pe care o cară coloana și să renunț, cel puțin o perioadă, la carnea roșie și lactate, care au efect inflamator asupra celulelor. A, și hidratare, hidratare, hidratare.
Mi-a mai plăcut un lucru spus de domnul Gică Tabus: așa cum avem grijă să ducem mașina la revizie, așa trebuie să facem și cu corpul nostru.
Îmi pare rău că nu am mai multe poze cu mine de azi, dar pe Mihai l-a furat peisajul și a uitat :))  Oricum, pe pagina de Facebook a lui Gică Tabus găsiți mai multe detalii, poze și clipuri.

Vă aștept cu multe poze și filmulețe pe Facebook și Instagram. Sunt foarte activă pe InstaStory! 

Weekend frumos să aveți! A, și duminică mergem la vot, da?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *