Vladi e băiat mare! A împlinit un an!

Gata, m-am liniștit un pic. Copilul doarme, mâncarea lui e pregătită, așa că mi-am pus o cafea și m-am așezat la calculator să vă povestesc despre aniversarea de un an a lui Vladimir.

Îmi propusesem să scriu un articol frumos despre cum a fost primul an ca mămică. Să descriu aici toate emoțiile, urcușurile și coborâșurile acestor 12 luni, dar nu mi-am găsit cuvinte. Poate sună pompos, dar efectiv nu am putut să leg câteva rânduri care să îmi placă. Așa că am abandonat ideea. Poate o să îmi vină altă dată inspirația! Ieri, de ziua lui așadar, Vladi s-a trezit la 7, ora lui obișnuită. În timp ce l-am ținut un pic la sân, Facebook mi-a amintit de articolul ăsta, scris din spital, după ce am născut. Și m-a apucat nostalgia și-am început să mă uit prin pozele cu el de când era și mai mic decât e acum :))

N-a durat mult liniștea, că piticul e în acea perioadă când nu mai stă locului. ”Aleargă” pisica prin casă, vrea numai în picioare, așa că ne-am ridicat repede din pat. Plus că trebuia să e pregătim pentru petrecere. Înainte, însă, am pregătit decorul pentru o ședință foto chiar în camera lui, că vremea asta ne-a dat planurile peste cap pentru niște poze delicioase afară, cu pomii înfloriți. I-am dat un tortuleț să se moscolească și ne-am distrat copios, așa cum se vede și în fotografii :))

Apoi, s-a umplut casa cu oameni dragi, care au venit să-i ureze de bine.

La 20:30 dormea 🙂 Atât de obosit a fost după ziua lui. L-am așezat în pătuțul lui și l-am pupat o ultimă dată. I-am șoptit că îl iubesc și i-am mulțumit, așa cum o fac zilnic, că e un copil atât de bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *