Cine mai crede în prinți și prințese?

”Fiecare băiat e un prinț în ochi mamei” scrie pe o poză care îmi apare în feed-ul de Facebook. Stau nițel, și apoi mă duc la oglindă, să îmi așez coronița pe cap. Mă uit pe geam, apoi, la curtea palatului. E plină de trandafiri înfloriți. Sun din clopoțel să-mi aducă cineva un ceai verde cu lămâie.

Aiurea! În oglindă văd un păr ciufulit și niște cearcăne negre. Pe fereastră văd curtea pe care ”regele” Mihai mi-a promis că o curăță și o face frumoasă. Nu-mi aduce nimeni ceai, mi-am făcut singură o cafea tare, că băiețelul nu mai are stare, vrea să experimenteze toată ziua noi locuri și lucruri.

Nu mi-au plăcut niciodată poveștile cu prinți și prințese. Cu atât mai puțin rochiile roz, umflate, și coronițele strălucitoare. Nu m-am născut într-o familie privilegiată, nu am avut niciun covor roșu întins pe unde am mers și am muncit mult ca să ajung cine sunt azi. Așa cum ați făcut și voi toți. Și atunci, de unde nebunia asta cu ”prințișorul lui mama”, ”prințesa lui tati”? Știu, din basme, cărți, filme. De ce nu ne rezumăm la asta? Prinții și prințesele să rămână acolo, în vremuri de mult apuse. Știu, o să îmi spuneți de Kate și Megan, cum au ajuns ele, niște fete simple, prințese. Corect! Dacă ele au reușit, de ce n-ar putea și copiii noștri să fie viitori regi?! Nu zic că nu o să ajungă, zic doar că eu nu o să îi insuflu zi de zi ideea asta.

Mi se par atât de învechite treburile astea. Atunci, prințesele făceau copii și atât. Sau se căsătoreau din interes, ca să se îmbogățească și mai mult. Iar prinții erau buni să meargă la război, ca să câștige și mai mult pământ, evident!, iar apoi să se căsătorească, să aibă copii, care urmau să conducă popoare doar pentru că s-au născut într-o familie regală. Nu pentru că ar fi meritat, ci doar pentru că părinții lor erau conducători..

dav

Deci, mami, lasă nițel jucăriile și fii atent la mine:
Prinții se nasc, nu devin. Sigur, dacă o să te însori cu o prințesă, o să primești și tu titlu nobiliar, dar nu prinț. Tu ești copilul unor oameni simpli, practic niște țărani, că avem buletin de Strejnic. Nu ai coroană cu bijuterii scumpe, dar îți cumpără mami o șapcă frumoasă, cum vine vremea caldă. N-ai vaste domenii, dar ai o casă mare. E drept, este neterminată, dar promitem că, atunci când o să vii tu cu prima gagică acasă, o să fie gata. Și când o să vrei ceai, poți să îmi zici mie și îți fac. Până la un moment dat, când o să te trimit la bucătărie, să îți fierbi singur apă, că nu e mare lucru.
Și, când o să fii mare, poți să te faci ce vrei tu: medic, profesor, inginer, fotbalist, Tony Stark, urmașul lui Federer sau pilot de avioane, că ești tot timpul cu ochii după ele.
Încă ceva și te las să te întorci la trenulețul tău. Cel puțin până o să mai crești și o să te opui poate, o să îți cumpărăm și hăinuțe ”de fete”. Ce, dacă are un iepuraș cu urechi roz pe ei, înseamnă că nu poți să porți pantalonii ăia luați de tati? Sau treningurile roșii în care îți stă atât de bine sunt doar de stat prin casă? Și o să îți cumpere mami și o păpușică, așa, ca să eliminăm toate stereotipurile astea cretine!

One Reply to “Cine mai crede în prinți și prințese?”

  1. Mirela, nici nu iti poti inchipui cat s-a jucat Robert cu papusile Andreei cand era mic :)) Si se plimba prin curte cu caruciorul ei roz. Si zic ca a iesit un copil foarte ok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *