Piticul crește, amintirile rămân

Facebook îmi amintește că acum un an vă arătam cum ”dansează” piticul în burtică. Asta după ce am făcut și curățenie prin pozele din telefon și am revăzut imagini cu mine gravidă și, apoi, cu bebe mic, mic.

Mă uit acum la el cum îi tremură picioarele când stă singur, sprijinit de antemergător, și mă gândesc dacă e real ce trăiesc. Am așa, din când în când, niște stări de nostalgie sau… nu știu cum să le numesc exact, în care mă întreb dacă visez sau nu. Înainte să îl avem pe Vladimir, îmi imaginam cum o să fie cu copil, cum canapeaua pe care stăm relaxați și ne uităm la filme o să se transforme în teren de joacă, cum holul nostru gol, unde răsună ecoul, o să fie pistă de alergare pentru băiat. Nu e încă, dar e ”strada”. unde Mihai îl plimbă cu mașinuța.

Nu am genul de reacții ”Vai, ce repede a trecut timpul!”. Nu simt asta, pentru că am încercat să mă bucur de fiecare schimbare, oricât de mică a fost ea. Plus că am făcut poze la orice, iar acum e tare drăguț când vezi evoluția lui. Unde mai pui că am și blogul ăsta, în care mi-am așternut stările din sarcină și apoi din primele luni. Acum îmi pare rău că nu am scris mai des.

Apropo de poze, vreau să vă sugerez ceva. Știți bucuria pe care o aveți când vă uitați la fotografiile cu voi, de când erați mici, când le arătați prietenilor sau când depănați amintiri la masa de Crăciun? Eh, Mihai și-a dorit foarte mult să retrăiască emoțiile astea și în cazul piticului nostru, așa că Moșu’ i-a făcut cadou o cutie cu vreo 350 de poze cu piticul. De la prima imagine cu el, la mine în brațe, până la ședințele de sărbători făcute în studio. Printați pozele, nu le țineți doar în telefon sau calculator, că uitați de ele, device-urile se strică, se schimbă, pierdeți amintiri prețioase. Până la urmă, astea sunt importante în viață. Din când în când, măcar o dată pe an, puteți chiar să faceți o ședință foto profesională. Știu, o să spuneți că sunt fotograf și că e normal ”să-mi vând marfa”.

Dar am observat în ochii părinților care au venit cu copii în studioul nostru de Crăciun cât de fericiți erau la vederea fotografiilor. Mulți ne-au spus că au mers să le printeze imediat cum le-au primit, tocmai pentru a nu le uita într-un folder pe calculator. Pozele, dincolo de calitatea tehnică, trebuie să transmită emoție, iar un fotograf profesionist va știi să scoată asta în evidență.

Acum vin alte întrebări: cum o să fie când o să meargă, cum o suna din gurița lui ”mama”, că până acum zice doar tata, cum o să stâlcească toate cuvintele, cum o să fie când nu îi convine și ceva și o să facă tot felul de crize, că doar v-am spus că e isteric ca mă-sa.

Știu că astfel de întrebări or să fie toată viața de acum încolo. Rămâne de văzut cum o să le fac față. Până atunci, încerc să mă bucur de fiecare clipă. Acum, de exemplu, mă bucur că doarme 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *