Fericirea din online e tot fericire și în offline?

”Cea mai fericită lună din viața mea” e descrierea pe care o văd la o poză cu un bebe, la mine pe timeline. Zâmbesc un pic, când văd moaca aia delicioasă a copilului, dar fotografia mă pune pe gânduri. Așa am fost și eu după primele 30 de zile cu copil? Fericită? Cea mai fericită?
Îmi amintesc că eram în pragul depresiei. Durerile de la cezariană, de cap, de sâni mi-au ”furat” bucuria primelor zile cu bebe. Am rămas singură cu el acasă după nici o săptămână după ce am ieșit din maternitate și a fost groaznic. La orice mișcare, simțeam durere: când mă ridicam sau așezam, mă scurtcircuita operația, dacă mă aplecam, mă durea capul, când îi dădeam copilului să mănânce, mă chinuiau sânii. Cine mai avea putere să facă și ceva de mâncare? Așa că abia mâncam un senviș, dacă aveam putere și de ăla. La toate astea, se adăuga chinul phisic: oare fac bine ce fac cu copilul? Oare mănâncă destul? Oare doarme bine? Oare îi e frig? Poate îi e cald? Primeam sfaturi din toate părțile, de multe ori fără să le cer, care nu făceau altceva decât să creeze și mai multă confuzie în capul meu. Și, apoi, mă simțeam prizonieră în propria casă. Alăptam mereu în același fotoliu, pe care ajunsesem să-l detesc pe atât de mult pe cât îl adoram când l-am cumpărat. Dar doar acolo mă simțeam confortabil să îi dau copilului să mănânce, așa că în celelalte camere mergeam doar ”în vizită”, când bebe plângea și încercam să-l calmez.

Îi trimiteam poze lui Mihai și îi spuneam că nu mai pot, că nu mai am putere

Când reușeam, în sfârșit, să îl adorm, încercam și eu să mă odihnesc, dar începeam să plâng gândindu-mă cum am ajuns eu, o femeie care jongla cu succes cu 3 joburi, care muncea de dimineață până seara, captivă în situația asta pe care nu o stăpânesc? Așa o fie de acum încolo? Viața mea o să se consume între zidurile casei, având grijă de o ființă dependentă de mine? Citisem și auzisem cât de important e să vorbești cu copilul, să îți audă vocea, să se învețe cu ea. Dar mă uitam la el și nu știam ce să zic. Încercam să îi spun câteva cuvinte, și mă găseam stânjenită, ca la prima întâlnire. Și cât de mult vorbeam cu el când era în burtică! Îi cântam, îi povesteam, îi citeam. Acum, efectiv mă blocam când voiam să îi zic ceva.
Și am fost și căpoasă, nu am cerut ajutor altcuiva în afara soțului, atunci când era acasă. Parcă nu voiam să mă vadă nimeni așa, mi-era rușine de mine, mi-era rușine că nu sunt atât de fericită pe credeam că o să fiu, pe atât de fericită cum văzusem pe rețele sociale.
Pentru viitoarele sau proaspetele mămici care poate sunt într-o situație asemănătoare cu a mea, vreau doar să vă spun că totul trece. Când am ajuns să mă odihnesc un pic mai mult, iar durerile s-au estompat, am început să văd lucrurile mai clar. Am realizat că nu o să dureze o veșnicie perioada asta dificilă. Am ajuns să înțeleg copilul, să îi cunosc plânsul, gesturile. M-am relaxat. Oricât de grea ar fi o perioadă, trece. Cât poate să dureze? O săptămână, o lună, un an? La un moment dat, o să fie istorie.

Dar nu puneți o presiune suplimentară pe voi încercând să păreți fericite, așa cum vedeți pe Facebook. Nu toate avem un debut vesel în viața asta nouă de mamă. Plus că nu mereu ce vedeți în online e adevărat și în offline. Poate că în spatele zâmbetelor sunt lacrimi de durere. Poate că fețele fericite din poze ascund nopți nedormite și pline de întrebări copleșitoare.
Fiți așa cum simțiți! Și cereți ajutor, nu faceți ca mine! Ați fi surprinse să vedeți cât bine face în perioada asta o farfurie cu mâncare proaspăt gătită sau când vezi curățenie în casă! Mama, soacra, sora sau prietenele vă pot aduce zâmbetul pe buze! Dar tot o îmbrățișare de soț vindecă cele mai multe răni! Mi-aduc aminte când am lăsat copilul prima dată acasă cu bunica și am plecat cu Mihai la film! Mi-am pus vechile haine, în care încăpeam din nou, m-am machiat și aranjat un pic și am ieșit, cu teamă, e adevărat. A fost momentul când am realizat că viața merge mai departe și că totul o să fie bine, până la urmă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *