Alăptarea – probleme și bucurii

N-am dormit deloc azi-noapte. Copilul a fost agitat toată ziua. Am avut de umblat prin oraș și cred că din cauza căldurii nu s-a putut odihni. Așa că, spre seară, a stat numai la sân. După băiță, adică pe la 9 jumătate, și încă o porție de lăptic, a adormit la el în pătuț. Puteam să pun pariu că nu o să doarmă foarte mult, maxim 12-1 noaptea, în niciun caz până la 6 dimineața, așa cum a făcut în ultimele zile. Am simțit cum mi se formează noduli la sânul drept și, în doar câteva minute, au început durerile. ”Hai să încerc să dorm, totuși, că se trezește bebe și mi-l desfundă el repede”, mi-am zis.
Când pe spate, când pe stânga, când pe dreapta… așa m-am foit toată noaptea, că nu-mi găseam o poziție în care să nu mă mai doară sânul. Mă uitam la ceas cum arată 2, 3, 4. La 4 n-am mai suportat și m-am ridicat să mă mulg. Exact cum mă așteptam, însă, durerea nu a dispărut, doar am detensionat puțin sânii. M-am întors în pat. La cinci jumate, văd mișcare pe telefon, unde aplicația conectată la camera video din dormitorul lui Vladi îmi arată că se trezește gândăcelul. Ce bucurie! Haide, mami, bagă mare! În cateva minute, m-a rezolvat! Pe la 7 cred că am adormit lângă copil.
N-am născut natural, așa că nu știu cum sunt durerile nașterii. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să plâng de durere până acum, de când alăptez. În primele 2 luni, mă învățasem, parcă, să trăiesc cu noduli la sâni. Și, câteodată, umflăturile astea mă aduceau în pragul disperării. Mă masam sub dușul fierbinte și plângeam. Am încercat de toate: comprese reci sau calde, varză aplicată pe sân, masaj cu periuța de dinți electrică, muls, alăptat din poziții care mai de care mai ciudate, lecitină, antiinflamatoare. Plângeam și alăptam. Ce rău îmi pare că nu am apelat la un consultant în alăptare!
Copilul nu mi-a făcut răni, parcă doar la început, când am și folosit protecții de silicon. Dar nodulii ăștia m-au terminat. E ca și cum apa vine cu putere în para de la duș, dar nu iese decât prin câteva orificii, iar în rest simți cum se acumulează presiune pe celelalte canale. Și doar bebele te poate ajuta, dar el e mic, cât să pepe și el, săracul!
Când eram însărcinată, am citit toată teoria despre alăptat. Eram optimistă. Nimeni nu-mi spusese cât de greu e, știam doar cât de frumoasă e legătura care se formează între tine și bebe. Și mai știam că alăptatul nu doare, deci era clar că eu greșeam undeva. Cel mai probabil, îl atașam incorect. Am lucrat la asta până când, zic eu, că am reușit amândoi să ajungem la un consens. Dar tot mai apare, din când în când, câte un nodul din ăsta, așa, cât să nu uiți și să te obișnuiești cu binele!
Dar, chiar și în momentele alea de disperare, nu m-am gândit să renunț. Mi-am zis că trece, trebuie să am răbdare, deși îmi venea să o arunc cât colo pe această ”răbdare”! Câtă răbdare să am când eu sufeream la fiecare respirație?!
Patru luni au trecut de când s-a născut Vladi. Reciteam ce am scris când eram în spital și mă chinuiam să alăptez. Nu știu care e mai grea: durerea sufletească de atunci, când nu puteam să alăptez deși îmi doream asta, sau suferința fizică de apoi, când sânii tari ca piatra îți fac viața un coșmar!
Toate trec, însă, și uit de toate când gândăcelul îmi zâmbește fericit că a terminat de mâncat și se întinde satisfăcut la pieptul meu! Încerc să-l prind într-o poză, să vedeți moacă de copil fericit! :))

One Reply to “Alăptarea – probleme și bucurii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *