Cât de mult ți se poate schimba viața într-o săptămână

E patru dimineața și o întrebare mă macină: dacă mănânc ceva acum se pune că mănânc noaptea sau se consideră că e deja mic dejun?
Nu m-am obișnuit cu programul ăsta prelungit, așa că încă nu mi-am format un obicei alimentar pentru noua viață. Trebuie să mănânc mai des, problema e ce consum. Că din ce a zis medicul pediatru nu am voie mai nimic. Eh, asta e, mă risc și îmi pregătesc o felie de pâine cu brânzică de vaci. Teoretic, n-are ce să nu-i priască lui bebe. Plus că d-abia am alăptat.
Până se crapă de ziuă, aș avea timp și să dorm un pic. Numai să mă lase operația asta, că nu mai scap de dureri și usturimi! Oare dacă puteam să nasc natural m-ar mai fi durut la fel? Și, ca să fie treaba treabă, mă dor și sânii, că-s prea plini. Mă plângeam că nu am lapte și, uite, că acum e prea mult. Dorm de zici că sunt împăiată, între vreo trei perne, ca să nu simt dureri și să pot sări din pat fără să-mi curgă lacrimile, dacă se trezește bebe.
Mă uit la mine în oglindă, când mă spăl pe față. Sunt eu, dar parcă nu mă recunosc. Adică, simt că nu mă mai cunosc pe mine. Totul e nou, nu mai sunt aceeași Mirela sigură pe mine, care face trei lucruri în deodată, fără să greșească. Acum, parcă nu mai sunt în stare nici să merg. Fiecare pas e nesigur și ustură. Cum naiba o să trec și peste începutul ăsta de capitol?
Îl alăptez pe Vladimir și pe geam intră o lumină roșie. Răsare soarele, dinspre Ploiești. Ce culori frumoase! Lumina îl face pe bebe să strângă din ochi, așa că îl mut. Acum am eu soarele în față, dar asta îmi place. Mă încălzește… Iar culorile de azi ale răsăritului sunt chiar mișto.
Gata, am culcat copilul! Mă duc și eu lângă Mihai puțin, la noi în cameră. Acum fix o săptămână mă trezeam din somn cu o primă contracție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *