”Vine bebe, pleacă pisica!” Sau nu? Toxoplasma în sarcină

Mitzy, pisica noastră, a fost prima ”victimă” a sarcinii. De îndată ce ne-am anunțat familiile și cunoștințele, au început ”atacurile” la adresa ei: ”O s-o dați afară din casă acum, nu? N-o să mai doarmă cu voi în pat, nu? Știi că poți să faci toxoplasmoză din cauza ei?”

27787484_10210971317586956_57792956_oMitzy e cu noi de aproape 6 ani. E vaccinată, sterilizată, deparazitată. Așa că nu ne-am pus niciun moment problema ca ea să nu mai facă parte din familia noastră, tocmai acum, când se mărește. Doar că încă de la primul control medical, am anunțat doctora că avem pisică, iar ea mi-a recomandat analize mai dese pentru a verifica dacă apare parazitul.
Toxoplasmoza este o infecție care provine de la un parazit microscopic numit Toxoplasma gondii, a cărei gazdă poate fi și pisica, dar se poate lua și din alte părți.

Cum doctora ne-a spus că are o pacientă care a contractat virusul pentru că a mâncat icre, am mare grijă la tot ce consum: fructe și legume spălate, carne bine gătită, fără maioneză sau alimente care conțin ouă crude, fără icre sau pește crud, lactate și sucuri nepasteurizate.

Evident, am avut grijă și în preajma pisicii. Adică am lăsat-o, practic, în grija lui Mihai 😃 El îi dă să mănânce, el îi curăță litiera, eu doar o flocoșesc! 😊

Apropo de asta, Mihai este principalul meu sprijin în sarcină! Cum suntem împreună 24 de ore din 24, el trece, alături de mine, prin toate etapele. A fost acolo când aveam grețuri, când d-abia mă puteam mișca din cauza durerilor, când am avut problemele cu ficatul, iar acum ne bucurăm amândoi să-l simțim pe bebe. E adevărat, nu l-am zăpăcit, zic eu, cu cereri extravagante, asta pentru că nu am avut pofte deloc. Chiar și așa, vă imaginați cum e să stați atâta timp lângă o gravidă? 😃

Așadar, mie analizale mi-au ieșit negative la toxoplasmă. Urmează cele de trimestru trei, dar n-am motive să cred că vor ieși altfel.

27785993_10210971306986691_42924349_oÎn ceea ce-o privește pe Mitza, din ce am văzut în interacțiunile ei de până acum cu nepoțeii mei și copiii prietenilor, nu prea îi plac oamenii mici 😃 Adică fuge când vede copii! Nici cu burtica mea nu e prietenă. Mitza a dispărut de acasă aproape o lună, în decembrie. Am găsit-o pe 1 ianuarie. În prima zi din nou acasă, a adormit pe burtica mea. Acela a fost singurul moment de tandrețe.

Rămâne de văzut cum vom gestiona perioada de după naștere. Nouă ne-ar plăcea ca bebe și Mitza să fie cei mai buni prieteni. Eu cred că așa o să fie. Cred că ei comunică în secret încă de pe acum, pentru că mă trezesc amândoi, că au amândoi chef de joacă, pe la 4 dimineața.

Voi ce experiențe ați avut cu animalele de companie în sarcină? Cum au reacționat când ați adus copilul acasă? Ce sfaturi aveți pentru noi?

A, și ca balamucul să fie complet, în primăvară ne dorim și doi câini care să ne anime și să ne păzească curtea! Vă dați seama: un bebe, o pisică și doi câini!

One Reply to “”Vine bebe, pleacă pisica!” Sau nu? Toxoplasma în sarcină”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *