D-abia aștept să fie gata camera copilului!

Hai, că nu mai e mult! 28 de săptămâni avem acum și bebe e tot mai nerăbdător, cred. Învață noi mișcări, e spectacol seara, când ne relaxăm în pat!
Așa că proiectul nostru privind camera copilului trebuie să fie pus în practică!

V-am povestit că în octombrie am reușit(în sfârșit!) să ne mutăm în casa noastră. Încă de la începutul renovărilor, ne-am gândit ca dormitorul poziționat vizavi de camera noastră să fie dedicat primului copil(pentru că vrem cel puțin doi 😬), ca să avem un acces rapid la el. Acum, e o pânză albă.

N-am vrut clasicul albastru pentru camera lui Vladimir. I-am propus lui Mihai să mergem pe verde-mint, iar el a venit cu ideea de a-l combina cu bleumarin, pentru o notă masculină 😬 Combinațiile pe care vom merge sunt cele din poza de mai sus 😍 Doar că 3 pereți vor rămâne albi și cel pe care vom pune pătuțul va fi, cel mai probabil, bleumarin.

Așadar, unul dintre pereți va fi ocupat de un dulap mare, în care să-i încapă toate hăinuțele și jucăriile pe care le va strânge de-a lungul timpului. Normal că avem pătuțul lui – alb, simplu, clasic. Nimic fancy. Vom avea și un pat de o persoană, tip divan, pentru ca mami, tati și bunicile să doarmă comod lângă bebuc, atunci când vor avea grijă de el. Și acesta va fi tot alb, dar vom merge pe lenjerie și perne colorate.

27140091_1523240567731466_223077124_o

Mami s-a răsfățat cu un fotoliu mint, în care să alăpteze copilul și să-i citească povești 👼.  Mi-am dorit asta de ceva timp și sunt foarte bucuroasă că am găsit în Ikea ceva exact pe gustul meu. Probabil vom cumpăra și taburetul pentru fotoliu, ca să stau și mai comod 😬

Ne gândim încă dacă e nevoie de masă de înfășat, pentru că am primit impresii diferite de la mămicile pe care le-am întrebat – ba că e utilă, ba că nu e necesară, mai ales că avem pat și dulap încăpător.

Cred că cel mai nerăbdătoare sunt să mă ocup de obiectele decorative: tablouri și fotografii, jucării, păturici, pernuțe etc.

Așadar, avem nevoie de ajutorul vostru. Ce ne-a scăpat? Ce ar mai fi util în camera lui Vladimir? Orice sugestie este bine venită!

D-abia așteptăm să fie gata!

 

8 Replies to “D-abia aștept să fie gata camera copilului!”

  1. Hei :* f frumoase culorile si ideile, doar ca.. masa de infasat obligatoriu !!! eu dupa sarcina am ramas cu niste dureri de spate infioratoare. Patul ca sa il schimbi acolo, este f inconfortabil pt tine, masa de infasat este absolut necesara, mai ales ca acolo o sa ii tii pampersii, servetelele umede, aleze, creme, uleiuri, etc. Eu nu stiu ce ma faceam daca nu aveam asta.

  2. 🙂 si noi suntem de parere ca masa de infasat e necesara. Noi nu dormim cu bebe in camera deci am luat interfon si camera de filmat. Pe noi camera ne-a salvat de multe drumuri inutile si ma gandesc ca l-as fi deranjat pe bebe umbland pe usa toata noaptea la cel mai mic fosnet. Am ales o camera normala de supraveghere cu aplicatie pe telefon. Bonus … il vad toti bunicii cand au chef si noi cand suntem plecati si bebe e acasa cu bunica 🙂

  3. Nu aglomera camera cu mobila. Lasa peretii liberi pentru mai tarziu. Vei avea loc de masuta pt activitati, polite pe perete pt a pune cartile la vedere si apoi iti tb spatiu pentru jocuri si jucarii

  4. Buna, și eu de curând am terminat de decorat camera fetiței. Sfaturile pe care le-am primit și le-am pus în practică pe lângă ce au mai sugerat celelalte mămici de aici au fost: o lampă cu lumina slabă, un dulăpior cu sertare pe care să pun suportul de înfășat, și un ceas de cameră ca să știu cam la ce ore o voi alăpta. Spor mare să ai și sarcina ușoară!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *